Vizită cu blazon Princiar la Școala Gimnazială Nr. 12 Brașov
Brașov, 16 septembrie 2025 – Un eveniment deosebit a adus noblețea, educația și tradiția istorică în mijlocul copiilor din Clasa I B de la Școala Gimnazială Nr. 12 din Brașov, unde Alteța Sa Imperială Silvia Lucia Andronik Cantacuzino și Baronul Eugen Ferdinand Kamp au fost oaspeți de onoare într-o întâlnire educațională și simbolică.
Educația – începutul unei misiuni regale
Întâmpinați cu entuziasm de micii elevi și de cadrele didactice, oaspeții de rang înalt au fost în centrul unui eveniment dedicat motivației, visurilor și valorilor nobile pe care copiii trebuie să le urmeze încă de la vârste fragede.
„Am venit să le arătăm ce înseamnă motivația și ceea ce ei trebuie să ducă la bun sfârșit: misiunea și scopul vieții lor. Pentru că primii pași în viață contează, contează educația. Pentru mine este foarte important să pun în evidență educația; educația pentru societate face totul”, a declarat Alteța Sa Regală, Principesa Silvia Lucia Andronik Cantacuzino.
Caiet cu blazon: „Început Perfect”
Fiecare elev a primit în dar un exemplar semnat al caietului de lucru „Început Perfect – caiet început pentru clasa I”, realizat sub patronajul Casei Princiare Andronik Cantacuzino. Pe coperta interioară, stema Casei și semnăturile regale au transformat acest material școlar într-un simbol al începutului cu onoare, demnitate și aspirație.
Copiii, emoționați și bucuroși, au primit personal caietele din mâna Alteței Sale și a Baronului, care s-au implicat activ în dialogul cu elevii, desenând, zâmbind și încurajându-i să creadă în visele lor.
Blazon regal în sala de clasă
Momentul central al vizitei l-a constituit însemnarea clasei cu simbolul oficial al Casei Princiare Andronik Cantacuzino: o placă de lemn gravată cu stema regală, înmânată cu solemnitate învățătoarei clasei, doamna Mariana Lazăr, în semn de recunoaștere a rolului fundamental pe care dascălii îl au în formarea noilor generații.
Atmosfera a fost una festivă, dar și profundă: între flori de hârtie, curcubeie, imagini religioase și zâmbete sincere, s-a creat o punte între moștenirea istorică bizantină și noblețea educației de azi.
Reflecția în presă
Evenimentul a fost reflectat și de publicația „Bună Ziua Brașov”, care a titrat:
Vizită cu blazon, la Școala 12.
„Oaspeții au adus și câte un mic dar pentru copii, după cum a detaliat învățătoarea Mariana Lazăr: Dorim să-i învățăm să fie politicoși, respectuoși și să aibă încredere în sine și să facă fapte bune. Ne-am bucurat de prezența Altețelor Sale Imperiale din Familia Andronik , au dorit să le facă surpriza acestei clase cu scrierea pentru școală la blazonul familiei regale.”
Nu a fost prima astfel de vizită. Reprezentanții Casei Princiare Andronik Cantacuzino au mai fost și la Cristian, și la Colegiul Tehnic Tractorul, iar de data aceasta au onorat cu prezența o clasă din ciclul primar.
Promisiunea unei continuități regale
Reprezentanții Casei Princiare au anunțat că astfel de vizite nu sunt doar simbolice, ci fac parte dintr-un program național și internațional de educație nobiliară și civică, prin care valorile tradiției, ale educației de calitate și ale demnității personale sunt insuflate celor mici.
Vizita Casei Princiare Andronik Cantacuzino la Clasa I B a Școlii Nr. 12 din Brașov nu a fost doar un moment festiv, ci un act de înnobilare a educației, o întâlnire între tradiție și viitor. Copiii au plecat acasă nu doar cu un caiet semnat, ci și cu o amintire de suflet și un impuls regal către excelență.
Deviza Casei Princiare: Fidelitate – Demnitate – Continuitate
Mariana Lazăr — omul din spatele dascălului
Într-o lume grăbită, unde zgomotul cotidian acoperă glasul interior și atenția se fragmentează între ecrane și obligații, există oameni care trăiesc cu blândețe și consecvență, transformând fiecare clipă într-un dar pentru ceilalți. Mariana Lazăr este una dintre aceste persoane: o învățătoare cu vocație, un suflet adânc înrădăcinat în credință și o prezență luminoasă în comunitatea sa. Portretul de față explorează rădăcinile, obiceiurile și visurile unei femei care crede, cu demnitate și tărie, că adevărata schimbare a lumii începe din gospodăria unei inimi și din sala de clasă a unui dascăl.
Un început dumnezeiesc: ritualul fiecărei zile
Diminețile Marianei nu seamănă cu agitația specifică lumii moderne. Ziua ei începe acolo unde multe lucruri bune se nasc – în liniște și recunoștință. Un moment de meditație, o rugăciune simplă, un ceai sau o cafea savurate în tihnă devin pentru ea hrană sufletească, seva care îi hrănește rădăcinile. „O zi obișnuită începe cu un moment de meditație și recunoștință…”, spune ea, iar această imagine ilustrează fidel felul în care își clădește tăria interioară.
Apoi vin clipele simple, dar esențiale: timpul petrecut alături de familie, micile treburi casnice care dau ritm casei, o carte deschisă cu atenție, câteva rânduri așternute pe hârtie sau o plimbare în aer liber. Nimic nu este grandios, dar fiecare gest are profunzimea unui ritual. Mariana știe că echilibrul interior nu se caută în spectaculos, ci în firescul fiecărei zile, în liniștea care îți permite să te regăsești și să dăruiești mai departe.
Bucurii și refugii: activități care hrănesc sufletul
Lectura, scrisul și natura sunt pentru Mariana surse de liniște și inspirație. Cărțile devin un refugiu, un dialog tăcut cu autori din toate timpurile. Scrisul îi dă libertatea de a-și așeza gândurile, de a le transforma în mărturii și lecții. Iar natura – parcurile, pădurile, grădinile – reprezintă locul unde sufletul se limpezește.
„Asemenea ramurilor unui copac care se deschid larg spre cer, aceste momente îmi dăruiesc răbdare, pace și inspirație”, mărturisește ea. Fiecare floare îngrijită, fiecare zâmbet împărtășit, fiecare pagină citită devin roade pe care le împarte mai departe celor din jur. În această dăruire se află secretul liniștii ei: să primești, dar și să transmiți mai departe bucuria.
Locuri sacre: pădurea și biserica
Natura este sanctuarul Marianei. Fie că se află într-o pădure umbroasă, fie că pășește printr-un parc al orașului, simte cum rădăcinile ei interioare se adâncesc. Trunchiul puternic al unui copac, liniștea frunzelor, mirosul pământului după ploaie – toate devin pentru ea lecții despre echilibru și regenerare.
Dar natura nu este singurul refugiu. Biserica ocupă un loc la fel de important. Acolo, în lumina candelelor și în tăcerea rugăciunii, sufletul ei se înalță asemenea ramurilor care se întind spre cer. Pentru Mariana, credința și natura nu se contrazic, ci se completează: două surse diferite ale aceleiași lumini interioare.
Muzica – seva emoțională
Pentru Mariana, muzica este seva care hrănește sufletul. Ascultă cu aceeași plăcere muzica clasică și melodiile simple, cu versuri pline de speranță și bucurie. Uneori, muzica îi însoțește momentele de reflecție, alteori îi colorează clipele de veselie.
Frumusețea muzicii, spune ea, este că seamănă cu frunzele unui copac care se mișcă în adierea vântului: fiecare sunet aduce un mesaj, fiecare armonie poartă un înțeles. Pentru ea, muzica este lecția permanentă de a asculta, de a simți și de a trăi fiecare clipă cu atenție.
Copilăria – sol fertil pentru valori
Copilăria Marianei e marcată de seri magice petrecute la bunici. Sub lumina lunii, părinții și bunicii îi spuneau povești și pilde biblice. Nu erau simple întâmplări, ci lecții de viață despre bunătate, iertare și credință.
„Învățăturile despre smerenie, hărnicie sau iubire față de aproapele mi-au modelat sufletul”, își amintește ea. Acele clipe i-au sădit dragostea pentru cuvânt, pentru legătura cu familia și pentru valorile creștine. Mai mult decât atât, i-au arătat că adevărata moștenire pe care o poți transmite mai departe nu sunt bunurile materiale, ci lumina pe care o lași în sufletele altora.
Copilăria a rămas pentru Mariana un reper constant. Din amintirile acelor seri se naște dorința de a fi ea însăși un reper pentru elevi: să le ofere nu doar cunoștințe, ci și repere morale și emoționale, așa cum odinioară bunicii îi ofereau povești și pilde.
Credința – ancora în furtună
În momentele dificile ale vieții, când încercările par de neclintit, Mariana s-a sprijinit pe credință. „Credința este ancora mea interioară”, afirmă ea cu simplitate. Această credință nu este un accesoriu, ci forța care o menține fermă și dispusă să creadă în lumină, chiar și atunci când furtunile se abat asupra vieții.
Pentru Mariana, credința înseamnă să știi că fiecare încercare are un sens, chiar dacă nu-l vezi imediat. Înseamnă să rămâi înrădăcinat și să întinzi ramurile spre cer, indiferent cât de puternic bate vântul.
Rădăcini morale: respect, sinceritate, bunătate
Din familie a primit trei valori esențiale: respectul, sinceritatea și bunătatea. Ele sunt rădăcinile ei, cele care îi dau putere și direcție. Aceste valori nu sunt doar cuvinte moștenite, ci principii aplicate zi de zi: în întâlnirile cu oamenii, în relațiile cu cei dragi, în felul în care își ghidează elevii.
În clasă, copiii învață nu doar litere și cifre, ci și respectul pentru celălalt, sinceritatea în exprimare și bunătatea ca mod de a fi. Pentru Mariana, educația nu înseamnă doar acumulare de cunoștințe, ci formarea unui caracter.
Portretul interior în trei cuvinte
Dacă ar trebui să-și descrie sufletul în trei cuvinte, Mariana spune: „Deschis, luminos, perseverent”. Este imaginea unui suflet care nu se închide în fața provocărilor, ci se deschide spre ele; care nu cedează în fața întunericului, ci caută lumina; care nu renunță în fața dificultăților, ci perseverează.
Deviza de viață
„Fă totul cu iubire și dăruire, iar roadele vor veni la timpul lor.” Pentru Mariana, aceasta nu e doar o frază frumoasă, ci un principiu aplicat zilnic. Deviza îi amintește că nu poți controla întotdeauna rezultatele, dar poți controla modul în care te implici. Dacă oferi totul cu iubire, roadele vor apărea atunci când trebuie.
Visul nerealizat: un centru comunitar
Un vis personal al Marianei este acela de a înființa un mic centru comunitar dedicat copiilor și familiilor. Nu își dorește un palat al educației, ci un spațiu cald și prietenos unde educația, atelierele creative și sprijinul spiritual să se întâlnească.
„Acolo mi-aș dori să pun în practică metodele mele pedagogice, să organizez seri de poveste, cursuri pentru părinți și activități care să întărească legătura dintre generații”, explică ea.
Planul ei e pragmatic: să strângă oameni cu aceeași viziune, voluntari și sponsori locali, să scrie un proiect pe care să-l prezinte primăriei și ONG-urilor din zonă. Totul pas cu pas, din daruri, muncă și multă rugăciune.
Echilibrul emoțional în fața provocărilor
Viața aduce zilnic provocări, dar Mariana le privește ca pe lecții. „Respirația profundă, rugăciunea, reflecția, natura și dialogul cu oamenii apropiați mă ajută să rămân centrată.” Metafora copacului o definește din nou: rădăcini adânci, trunchi puternic, coroana deschisă spre cer.
Ea știe că provocările nu dispar, dar se transformă dacă sunt privite cu răbdare. Această atitudine a reușit să o mențină puternică nu doar pentru ea, ci și pentru elevii care privesc către ea ca spre un model de echilibru.
Natura – mama și mentorul
Pentru Mariana, natura este mama sufletului. Ea o învață despre răbdare, frumusețea simplității și puterea regenerării. Fiecare floare, fiecare frunză, fiecare adiere a vântului îi reamintește că viața este ciclică, că totul se reînnoiește.
„Energia și binecuvântările primite de la Dumnezeu prin natură trebuie împărtășite mai departe”, spune ea. Natura o inspiră nu doar să se regenereze, ci și să ofere altora aceeași lumină.
Educația – vocația unei vieți
Pentru Mariana, a fi dascăl nu este o profesie, ci o vocație. În fiecare zi, în clasă, știe că are în față nu doar elevi, ci viitori adulți, caractere în formare. Rolul ei este să transmită cunoștințe, dar și să modeleze suflete.
Răbdarea, blândețea, încurajările constante sunt armele ei pedagogice. Ea nu ridică ziduri între ea și elevi, ci construiește poduri. Pentru mulți copii, învățătoarea devine acel copac fermecat care le oferă umbră, sprijin și direcție în primii ani de școală.
Un mesaj pentru lume
Dacă ar putea transmite un singur mesaj lumii, acesta ar fi: „Trăiți cu bunătate, răbdare și respect față de oameni și natură. Fiecare zâmbet și gest de lumină pe care îl dăruiți face lumea mai frumoasă și mai plină de viață.”
Este o chemare simplă, dar profundă, la responsabilitate colectivă și la micile acte de măreție morală care, puse împreună, schimbă destine.
De ce contează povestea Marianei Lazăr
În era zgomotului informațional și al vitezei, povestea Marianei Lazăr este o demonstrație clară că valoarea reală nu se măsoară în aplauze sau statistici, ci în consecvența gesturilor de zi cu zi. În serile petrecute cu elevii, în rugăciunile matinale, în zâmbetele dăruite fără calcule se ascunde adevărata ei moștenire.
Ea ne amintește că lucrurile care contează cu adevărat nu se scriu doar în manuale sau pe diplome, ci se imprimă în suflete. Adevăratele moșteniri – credința, blândețea, respectul – rămân în inimile celor care au avut norocul să întâlnească un dascăl precum Mariana Lazăr.